Despre noi

Cine suntem?

Revista de Educație Civică a început ca un experiment, ca un proiect de semestru în siajul disciplinei „Didactica domeniului Om și Societate – învățământ primar și preșcolar” pe care eu, Dan Pătroc, am predat-o în semestrul 2 al anului universitar 2020-2021 la specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar de la Universitatea din Oradea. Cine suntem, deci? Suntem toți studenții anului III ai acestei specializări (de la Oradea și de la Beiuș, de la studii de zi sau cu frecvență redusă), alături de mine.

Ce facem?

În fiecare săptămână a acestei jumătăți de an, fiecare dintre cei care urmează acest curs au sarcina de a realiza un material pentru revista noastră, material care poate să fie un editorial, un plan de lecție (alături de un text care să îl explice și justifice), prezentarea unui film sau a unei cărți relevante pentru educația civică, prezentarea unei activități posibile în „Săptămâna altfel” sau pur și simplu a unui loc care ar merita vizitat, o selecție de articole relevante din presă sau orice altceva care ar putea să fie celor interesați de educația civică. După ce analizăm și corectăm materialele, ele sunt puse pe siteul Revistei și, de aici, pe pagina noastră de Facebook pe care vă invităm să vizitați.

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: