Diferiți, însă ….la fel (exemple de bune practici)

Ioana Mădălina Mărcuț (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Fotografie de Markus Spiske pe Pexels.com

„Fii tolerant faţă de celălalt, îngăduie-i să existe şi vei câştiga un prieten.” (Teodor Dume)

Gândindu-mă la ce să scriu referitor la educația civică, mi-a venit în minte activitatea pe care am desfășurat-o în cadrul unei „Săptămâni Altfel”, din anii trecuți. 

Lucrând în anii anteriori anului cu activitatea în învățământul de masă, iar în anul respectiv în învățământul special, am decis să desfășor pe tot parcursul anului un tip de activitate care să placă, să apropie și să umple după-amiezile elevilor din internat. Menționez că elevii erau de liceu, clasele IX-XI, din învățământul special.

Am decis, astfel, să-l provoc pe fratele meu, dansator profesionist de dansuri populare, să mă ajute în două zile pe săptămână, să inițiem elevii în frumusețea acestora. Neașteptat, a acceptat și, deși la început a fost un haos total, am reușit să atragem și elevii externi. Copiii se simțeau liberi pe acordul muzicii, se mișcau în voie, își făceau unii altora invitații la dans, iar când am și finalizat un scurt dans, ca la carte, a fost extraordinar! Am derulat acest tip de activitate, un semestru și jumătate. Deși pare ceva obișnuit, aceste lucruri sunt mărețe pentru acest tip de copii. Raportându-te la bolile lor grave, te simți bine și când vezi că se mișcă în același ritm cu muzica.

Prin parteneriatul cu o fostă colegă, am convocat și elevi din  învățământul de masă, realizând astfel un mijloc de socializare, de întâlnire, de relaxare între două categorii diferite de copii, dar ceea ce am vizat cel mai mult a fost ideea de TOLERANȚĂ.

În „Săptămâna Altfel” am derulat activități la care au participat atât elevii mei, cât și ai colegei mele: Luni am făcut o drumeție prin pădurea din 1 Mai, activitate pe care am finalizat-o cu un picnic; Marți am gătit împreună bunătați dulci, în cantina școlii, ghidați și supravegheați de domnul bucătar; Miercuri am avut un concurs de talente; Joi, împreună cu profesorul de kinetoterapie și cu cel de sport, am avut întreceri sportive, iar Vineri, totul s-a încheiat cu dansul popular, la care ne-am pregătit atât de mult. Prin ajutorul unor persoane binevoitoare, am primit  și costume populare pe care elevii le-au îmbrăcat și dansul a căpătat astfel un alt contur.

Spre surprinderea mea, activitatea acestei săptămâni a fost un real succes; copiii au fost încântatați (mai ales ai mei), iar părinții, care au participat și ei la unele dintre activități, de asemenea.

Consider că, prin genul acesta de întâlniri/activități, tinerii și, de ce nu, copiii mici, învață că, indiferent de felul în care arătăm sau de cum ne-am născut, suntem LA FEL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: