Pollyanna. O carte despre optimism și bucurie

Daniela Giurgiu (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

“Pollyanna” este titlul cărții pe care am ales-o spre recenzie pentru această temă. Primul meu contact cu această carte a fost în jurul vârstei de cinci/șase ani, când sora mea mai mare citea această carte, iar eu stăteam cu capul rezemat pe umărul ei și ascultam cu nesaț firul povestirii. Mi-a plăcut foarte mult și am fost foarte impresionată de personajul principal al cărui nume îl poartă titlul cărții încât, atunci și chiar și acum, încerc să joc și eu jocul acestei fetițe. Recent am recitit această carte și mă gândeam că ar fi foarte interesant să fac o recenzie, deoarece nu am văzut-o încă menționată pe siteul Revistei de Educație Civică. Mă gândeam că ar fi ceva nou și se pliază pe Educația Civică, mai ales pe trăsăturile pozitive de caracter și pe atitudinea pe care trebuie să o avem față de semenii noștri. Totuși, scopul meu principal este să vă determin să citiți această carte minunată care vă va ajuta să fiți mulțumitori pentru toate și în orice situație să găsim partea frumoasă și bună pentru modelarea noastră. Chiar dacă această carte este dedicată copiilor, eu consider că poate fi și ar trebui citită de toate persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 și 100 de ani. Ei, sper să nu vi se pară că am exagerat cu promovarea, dar cine e curios are să se convingă.

Ca să nu vă mai țin prea mult în suspans, am să vă spun despre Pollyanna. Pollyanna Whittier este o fetiță de 11 ani, cu părul lung, blond și ochii albaștri. Mama ei, Jennie Anna s-a căsătorit la 20 de ani cu un băiat cu care familia acesteia  nu era de acord, așa că au părăsit orașul natal și au rupt legătura cu aceștia. Jennie Anna a născut mulți copii, dar toți au murit. Ultimul copil, o fetiță a supraviețuit, iar Jennie Anna, având în suflet dorul de cei dragi a vrut să unească numele surorii ei mai mici, Polly, cu al ei pentru a da un nume fetiței. Astfel, pe fetița ei o cheamă Pollyanna. Mama ei a murit câțiva ani mai târziu și acum moare și tatăl ei care era preot, iar ea este trimisă la sora mamei sale, domnișoara Polly (40 de ani), care trăiește singură în conacul rămas de la părinții ei. Domnișoara Polly acceptă ca fetița să vină la conac, la ea, doar pentru că simte că trebuie să împlinească o datorie față de sora ei mai mare care a murit, dar nu simte nevoia de prezența unui copil în casa ei și hotărăște să aibă inima împietrită față de fetiță. Astfel că o trimite pe Nancy , servitoarea din casă în întâmpinarea ei  la gară și înainte îi poruncește acesteia să-i pregătească Pollyannei o cameră sărăcăcioasă din pod și total nepotrivită pentru conacul ei bogat și frumos.

Pollyanna este un copil neobișnuit, așa cum îi repeta de nenumărate ori domnișoara Polly, fiindcă joacă mereu un joc neobișnuit cu toți oamenii pe care îi întâlnește: jocul bucuriei, pe care l-a învățat de la tatăl ei. Jocul lor a început de la o pereche de cârje, pe care Pollyanna le-a primit într-un pachet misionar, în locul unei păpuși. Fetița a fost tristă deoarece ea își dorise foarte mult o păpușă, dar tatăl ei nu își permitea să îi cumpere. Pentru a nu fi tristă, tatăl ei a învățat-o un joc interesant: jocul bucuriei, iar Pollyanna trebuia să găsească un motiv de bucurie în acele cârje pentru că era un copil sănătos și nu avea nevoie de ele. Cu acest joc fetița reușește să treacă peste faptul că a primit o cameră oribilă și, într-o seară pentru că a întârziat la cină,  a fost nevoită să mănânce în bucătărie alături de servitoare. Această întâmplare Pollyanna reușește să o întoarcă în favoarea ei tot prin intermediul jocului învățat de la tatăl ei, s-a împrietenit cu servitoarea ei și a învățat-o și pe aceasta prețuitul ei joc. Servitoarea era foarte supărată pe domnișoara Polly datorită faptului că avea un astfel de comportament față de fetiță, dar acceptă provocarea Pollyanei și încearcă să joace împreună cu ea jocul bucuriei, chiar dacă nu reușea de fiecare dată.

În altă împrejurare, Pollyanna, salvează salvează o pisică și un câine de pe stradă. Cu timpul, ea reușește să se împrietenească cu tot orășelul și să ajute un copil orfan să își găsească o familie. Ba mai mult a  ajută o femeie paralizată, doamna Snow să joace jocul și chiar să se bucure de faptul că e paralizată. Asta nu este posibil, nu? Ei bine, chiar este! Motivul pentru care trebuia să se bucure femeia este acela că ceilalți oameni nu sunt ca ea. De asemenea, Pollyana îi găsește o ocupație care să o facă să se simtă utilă, croșetatul. Pas cu pas, Pollyana reușește să sfărâme stânca din inima mătușii ei. Însă la un moment dat, fetița suferă un accident de mașină. I-au paralizat picioarele, iar medicii erau de părere că nu va mai putea umbla vreodată.

Acest accident reprezintă cotitura jocului Pollyannei. Oare va reuși să depășească această cotitură? Oare va mai putea Pollyanna să mai joace vreodată jocul bucuriei, care a schimbat atâtea vieți? Pentru a afla răspunsul la această întrebare, vă provoc să citiți această carte și chiar următoarele volume. „Pollyanna” de Eleanor H. Porter se găsește și PDF sau chiar audio.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: